Newsletter pe Legale #103
Pornhub e scos de pe Instragram, care ia o amendă de 400 milioane, prețurile la electricitate scad în Europa, Meta vrea să vină cu features plătite, speranța de viață scade după pandemie.
Hello, hello!
A venit toamna 🍂 aparent, mai ales în România, dar ne va salva cel mai probabil un val de căldură în perioada imediat următoare.
Au început și 🏫 școlile, ceea ce na, o să îngreuneze iarăși situația traficului. Mereu am fost curioasă: unde dispar toți părinții atunci când copiii intră în vacanță?
Nu uita să dai share pe butonul de mai 👇 ca acest Newsletter să ajungă la cât mai multă lume, că doar de aceea este gratis.
⚖️ juridic
România, condamnată la CEDO după ce un polițist a omorât un bărbat pe care l-a confundat cu un fugar. Statul român va plăti 65.000 euro daune morale. Ancheta în acest caz a durat 11 ani.
Fostul primar Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare pentru că a folosit Poliția ca să-și spioneze amanta.
Guvernul va da 250.000 euro pe influenceri ca să promoveze România.
Parlamentarii vor pedepse crescute pentru consumul de droguri, iar medicii zic că nu este o abordare deloc bună.
Numărul firmelor intrate în insolvență a crescut cu 11.14% în primele 7 luni din anul 2022. Dacă te sperie insolvența, stai așa, avem noi un articol foarte bine scris în care ți-am explicat toată procedura asta pe înțelesul tău.
🏊♂️ Autoritățile fiscale franceze au folosit software AI pentru a identifica piscinele care nu au fost declarate guvernului. În Franța, piscinele trebuie declarate pentru că deseori cresc valoarea proprietăților, rezultând taxe pe proprietate mai mari. Franța a testat software-ul AI pentru a găsi peste 20.000 de piscine ascunse, colectând în cele din urmă aproape 10 milioane USD în venituri fiscale.
Numărul șoferilor prinși drogați la volan l-a depășit pe cel al conducătorilor auto beți.
În SUA, FDA a aprobat boostere modificate Pfizer & Moderna pentru COVID-19.
Noua lege a armelor din NY, care va intra în vigoare imediat, spune că persoanele care aplică pentru a avea o armă trebuie să declare conturile pe care le-au avut în social media în ultimii 3 ani.
💉Guvernul din Australia vrea să reglementeze domeniul esteticii medicale. Persoanele nu se vor mai putea numi ”chirurgi plasticieni” decât dacă o asemenea calificare și nu mai putea folosi poze ale pacienților pe social media.
💼 Cum faci când te prefaci că muncești? Are angajatorul ce să-ți facă?
China a mai închis un oraș cu 21 de milioane de locuitori pentru că au avut 700 de cazuri de COVID-19.
Statele membre G7 au decis să pună un plafon prețului gazelor din Rusia.
Lufthansa a anulat aproape 800 de zboruri din Europa. Un pic cam mult. Ai aici un articol despre ce trebuie să faci dacă vrei să recuperezi banii din anulare.
Un influencer este acuzat că a păcălit urmăritorii săi într-o schemă crypto de aproximativ 55M$. Iar apoi nu mai dai de el. Păi serios, de ce să mai dai cu banii ăștia?
Guvernul german a anunțat un plan de ajutor de 65 de miliarde de dolari/euro. Mișcarea vine în timp ce gospodăriile și întreprinderile germane se luptă cu cea mai gravă criză a locuințelor din Europa din ultimele decenii.
Instagram a luat o amendă record de 400 milioane $ în Irlanda pentru că nu a respectat drepturile copiilor.
😩 E greu să pui pe picioare tot ce ai nevoie din punct de vedere juridic, mai ales că sunt atât de multe necunoscute pe care trebuie să le iei în considerare și care .. costă 💰. Tocmai de aceea am conceput contracte și documentele pe care le completezi fix pentru specificul afacerii tale, conform instrucțiunilor, ca să nu te doare capul și să plătești o fracțiune din costul lor. Vezi aici toate contractele.
🕵️ interesante
Un șofer a lovit un pieton, a plecat de la locul accidentul și a revenit ca să îl bată. Nici măcar nu am ce să zic aici.
📚 Aparent, iar ne ia prin surprindere că începe anul școlar pe 15 septembrie și nu avem manuale și nici transportul asigurat. Hm … asta se întâmplă de 30jdă ani de când am intrat eu în învățământ.
A murit Mihail Gorbaciov la 91 de ani.
🎾 Serena Williams a câștigat primul ei meci în US Open. Noroc că tocmai a spus că vrea să se retragă.
Insulele Solomon au blocat intrarea navelor în port.
Un rollercoaster din Anglia s-a defectat și pasagerii au rămas suspendați pentru aproximativ 90 de minute.
Chris Rock aparent nu mai vrea să mai fie gazdă la Oscarurile din 2023. Acum na, nu era replica aia să întorci și celălalt obraz?
Administrația Biden a semnat un contract de 11M$ pentru 2.5M doze de vaccin pentru variola maimuței.
Hong Kong testează semafoarele de pietoni care bat pe șosea. De ce? Ca să nu mai ridice oamenii capul din telefoane. THIS IS PLAIN WRONG.
Speranța de viață în SUA a scăzut de la 79 de ani la 76 în 2020 și 2021. Este cel mai de impact declin din ultimii 100 de ani.
Tot mai multe companii aduc LEGO la ele în organizație. De ce? Ehehehe.
Performanțele de citit ale copiilor de 9 ani au scăzut la cea mai mică rată din ultimii 30 de ani. Și performanța la matematică e la fel.
💤 Cât de mult dorm animalele?
Crypto.com a returnat unui client australian 7.2M$ în loc de 68$. Clientul a cumpărat o casă cu acești bani și compania se luptă să ia banii înapoi.
✈️ Un pilot a amenințat pasagerii spre Cabo, Mexic că o să întoarcă avionul dacă pasagerii nu se opresc din a-și trimite nuduri pe AirDropping.
În 2021, un departament de poliție din Tokyo a pierdut 2 dischete (floppy disk), care conțineau datele a câtorva persoane foarte importante.
🍷 🇮🇹 Cum să bei vin ca un italian?
100 de întrebări pe care să le pui unei persoane ca să o cunoști mai bine.
Prețurile la electricitate în Germania au scăzut la jumate în 3 zile. Exact ca la noi, cu OUG.
Australia este în discuție să dea drumul la 35.000 lucrători străini pentru a acoperi deficitul de personal. Prin comparație, în România contingentul este pentru 100.000 lucrători.
🍵 Ceaiul negru reduce mortalitatea cu 13% aparent, conform unui nou studiu.
Cele mai căutate 20 de skill-uri pe LinkedIn și niște cursuri tot de la ei pentru ele.
Cele mai bune jurnale pe care le poți cumpăra de pe Amazon ca să nu o iei razna cu viața.
Guvernul Marii Britanii a lansat un proiect de ajutor de 57.500 de dolari (50.000 de lire sterline) pentru a încuraja cultivarea insectelor pentru hrana oamenilor. Proiectul a fost lansat în provinciile Kuvi de Nord și Sud din Republica Democrată Congo. Dar nu, nu începem să mâncăm gândaci.
Adam Lockwood a fost ”prins” după ce a escaladat Shard, cea mai înaltă clădire din Londra și a 7a din Europa.
Sunt o persoană ocupată, iar una din recomandările pentru a avea un creier limpede este să deleg și să externalizez cât de mult pot. De aceea îl las pe Freshful să se ocupe de produsele de care am nevoie, în special de fructe și legume care sunt mereu proaspete și vin în mașini rrreeeeeci. Nu vor veni bananele către tine ca în videoclipul de aici, dar in intervalul pe care-l alegi o să legume, fructe, pâine și alte produse alimentare mereu proaspete.
Indiferent ce te gândești să faci - poate un cous-cous marocan cu vită lângă, o porție de paste Bolognese sau un smoothie plin de verzituri de dimineață pentru energie, poți să comanzi și vor veni în fața casei tale exact când îți convine ție.
*Freshful este sponsorul principal al acestei ediții din Newsletter pe Legale, cu livrare programată pentru sute de produse, mereu proaspete, la ușa casei tale. Pentru parteneriate speciale, îmi poți scrie oricând pe ana@avocatoo.ro și facem un proiect mi-nu-nat ✨.
🛒 e-commerce
🛍️ Meta face un parteneriat cu platforma de e-commerce din India JioMart pentru a permite persoanelor să plaseze cumpărături de alimente prin intermediul WhatsApp.
Comercianții de pe Etsy vor trebui să-și verifice conturile bancare pentru a arăta că se conformează noilor standarde privind spălarea banilor. Abia aștept să văd dacă așa ceva se va implementa și în Europa.
Știi că ziceam în ediția trecută de Pinduodudo, actorul important de e-commerce din China care a intrat pe piața din SUA? Bingo. Cifra lor de afaceri a fost în creștere cu 35% YoY.
🔐 Aparent nimic nu e sigur, nici măcar autentificarea 2 factori.
45% dintre respondenți spun că este mai puțin probabil să returneze un produs care costă mai puțin de 50 USD, deoarece consideră că este o pierdere de timp și efort, potrivit unui raport recent Loop. Adevărul e că și în România, pentru ce e sub 100 de lei nu prea e rentabil să îl returnezi. Iar pentru magazinele online, ar ieși mai bine dacă ar da banii înapoi direct, fără să mai plătească curier & so on.
ideall.ro a intra în insolvență.
🤑 Magazinele care au apelat la servicii precum BNPL (buy now pay later) spun că sunt oarecum îngrijorate de ce anume s-a întâmplat cu datele clienților după ce au făcut achiziția.
Shopify le-a spus vendorilor să nu folosească Buy with Amazon Prime pentru că vor încălca termenii & condițiile platformei și să folosească în schimb Shopify check-out. Comisioane, comisioane.
PromptBase este o nouă platformă unde vei putea vinde conținutul artistic generat de un AI.
Biroul AI al Pentagonului intenționează să lanseze un marketplace online pentru a solicita și cumpăra tehnologii AI pentru armată.
🤳 social media
Senatul din California a trecut o lege prin care cere platformelor online să implementeze măsuri mai puternice de siguranță și de confidențialitate pentru persoanele sub 18 ani.
🔞 Instagram suspendă contul Pornhub de pe platformă.
Veniturile platformei Only Fans au crescut cu 160% în ultimul an și unii au primit dividende de 500m$ în 2 ani.
📽️ Britney Spears a făcut upload la un video de 22 minute despre relația pe care a avut-o când era sub tutelă. Apoi a fost șters. Chiar, dacă un video este urcat, apoi șters, dar cineva îl descarcă, poți să-l folosești?
🎙️ Podcastul lui Meghan Markle, Archetypes, l-a bătut pe Joe Rogan.
Snap vrea să concedieze aproape 20% din angajații săi.
Meta permite unor useri din SUA să posteze NFT-uri din portofelele lor digitale pe Facebook și Instagram.
Platforma de social media a lui Trump nu a fost aprobată pentru Google Play store. Aparent pe ideea că nu are suficient de moderare pe comentarii. Ce să zic, de parcă TikTok are.
Știai că Twitter voia să monetizeze partea de content pentru adulți în 2022? Dacă te întrebi de ce, simplu - pentru că foarte mulți din creatorii de content pentru adulți își fac promovare pe Twitter și mna, era o bucată bună de mâncat. Doar că nu prea s-a putut.
Twitter Circle, un fel de grupuri / close friends, este disponibil pentru toată lumea. Doar că e pentru până la 150 de oameni. Cine are 150 de prieteni?
Platforma de streaming rusească Start a fost hăckuită și aparent au fost furate datele a peste 7.5 milioane de utilizatori.
🎤 Și Snapchat face o clonă de la BeReal. Vă rog, nu un alt ClubHouse.
Meta testează în România criptarea end-to-end.
Netflix a angajat 2 foști angajați de la Snap Inc. pentru a ajuta cu platforma de streaming cu ad-uri.
Twitter testează un buton de edit.
Meta se concentrează pe un grup care să îi ajute să creeze facilități plătite pentru Facebook, Instagram și WhatsApp.
🍿 Reclamele pe Netflix vor avea între 10-30 de secunde, abonamentul va fi lansat în 2023 și se speră la 500.000 abonați. Între timp Netflix vrea să mute lansarea prin noiembrie, ca să ia față Disney+.
YouTube a scos un ghid complet pentru Shorts. Poți citi o variantă mai scurtă a lui aici.
Meta nu mai lansează proiectul ”Neighbours” pe care îl avea pe listă și testare pentru implementare în US și Canada. Aparent se adeverește ceea ce am zis de atunci: nu ne place așa mult cu vecinii.
Și tot Meta se gândește dacă să implementeze features paid pentru Instagram, Facebook și WhatsApp.
📅 LinkedIn caută să lucreze la un tool pentru programarea nativă a postărilor.
Instagram lansează noi tool-uri prin care poți să-ți redefinești contentul pe care îl vezi, ca să fie în funcție de sugestiile tale.
Știu că îți place Newsletter pe Legale - și mie, de aceea îl fac cu drag în fiecare săptămână pentru tine. De aceea vreau să te întreb dacă ai plăti pentru el :)
📱 internet & tehnologie
Honda Motor și LG Energy Solution fac un parteneriat pe zona de fabrică de baterii pentru vehicule electrice.
FTC l-a dat în judecată pe brokerul de date Kochava pentru că a vândut date care urmăresc oamenii din clinici de sănătate reproductivă, lăcașuri de cult, adăposturi pentru violență domestică și alte locații sensibile. FTC susține că Kochava a vândut date de locație de la sute de milioane de dispozitive mobile care ar putea fi folosite pentru a urmări mișcările persoanelor.
🕹️ Aplicația de Facebook Gaming (da,da,da, mai există) se închide pentru iOS și Android pe 28 octombrie.
Un număr record de 12.305 roboți au fost vânduți în America de Nord în trimestrul trecut, cu 25% mai mult decât acum un an.
Laptele de vacă sintetic (adică care nu e din vacă) e posibil să ajungă pe rafturi.
👓 Acești ochelari te vor face să vezi și să auzi mai bine.
🛳️ Royal Caribbean va echipa vasele sale de croazieră cu internet de la Starlink.
👖 Levi Strauss a zis că folosește AI ca să se ocupe mai repede și mai eficient de comenzile online.
Finlanda plănuiește să ofere vouchere de cybersecuritate către companii. Voucherele ar putea fi în valoare de chiar și 100.000$.
E foarte interesant cum funcționează ideea de cashless. Mai puțin când vei fi forțat să accepți plata în numerar, nu doar cu cardul.
👨🎨 O operă de artă generată de un AI a câștigat locul 1 la un concurs.
Cercetătorii Meta AI au spus că au dezvoltat un model AI care ajută la decodarea vorbirii din activitatea creierului unei persoane fără intervenție chirurgicală. Altfel spus, Meta îți poate citi gândurile.
🚦 Cum ar putea arăta semafoarele viitorului?
Elon Musk zice că de fapt motivul pentru care nu vrea să mai cumpere Twitter este că un fost angajat a descoperit niște probleme de securitate.
📱 Pentru prima oară, telefoanele Apple au depășit telefoanele cu Android în SUA și au peste 50% cotă de piață.
Snap Inc. (compania mamă Snapchat) dă afară 1.200 de oameni, în special din zona Web3.
DuckDuckGo are un nou tool pentru e-mail pe care ar trebui să arunci un ochi.
🛠️ utile
Ai 3 tipuri de burnout: neglijare, sub-provocare și supra-încărcare. Cum să treci peste fiecare.
UberSuggest are un lifetime deal pe care ar fi bine să nu-l ratezi.
Până să scrii un script pentru video, aruncă un ochi aici. Are și template.
Cum scrii on one-pager cap-coadă fără te chinui prea mult?
Poze de la festivalul roșiilor din Spania.
💕 recomandarea avocatoo
🧘♂️ Știu că CBD-ul este la modă și am testat cam tot ce este pe piața din România. NATURECAN au produse premium, testate, care pot spune din proprie experiență că funcționează pentru anxietate, somn, relaxare și toate cele. Găsești ulei CBD, CBG, jeleuri, dropsuri & co. Și mai au și partea de suplimente, de unde le recomand pe cele cu vitamina D3. Să nu uităm de pudrele aromatizate care sunt senzaționale pentru shake-uri, iaurturi, porridge & co. Iar dacă folosești codul ANAUDR20 ai 20% reducere la toată comanda.
Arnaud Dussaix este speaker la e-comTEAM pe 7 sept, în panelul The rise of Quick-Commerce and E-Grocery: How fast are they growing? Nu trebuie neapărat să te duci până la Brașov, dar poți viziona conferința online gratis. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii aici.
Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.
Până atunci, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și YouTube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
Cu drag,
Ana
PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.
Awesome work, as always! Mulțumesc!
Acum să argumentez votul. Văd relevant un abonament premium unde să fie inclus content premium care nu ajunge la cei care citesc free. Ce poate să fie inclus acolo? Poate parte de legaleză pe care o dați voi din expertiză. Same newsletter doar ca cel premium primește comentariile voastre cu ce să faci sau să nu faci în situațiile expuse prin articole. Și apoi, reclame pe cel gratis, cel premium nu.