Newsletter pe legale #30
Declararea veniturilor din crypto, Amazon are probleme cu angajații, rețelele de socializare devin una și aceeași, Trump e iarăși suspendat, Facebook are leak de peste 500 milioane de date.
Salutare, salutare!
Am terminat deja de pe listă un trimestru din acest an 2021 și suntem la ediția #30. Îți mulțumim că ne citești și nu uita să dai share pe butonul de mai jos și să le spui celor dragi să se aboneze :)
⚖️ juridic
Datele a peste 500 de milioane de utilizatori Facebook au fost *leakuite* online.
Cum declari veniturile din câștigurile din cryptomonede?
Mai ții minte când spuneam în newsletterul trecut că Amazon chiar nu voia ca angajații săi să facă sindicat? Și pe bună dreptate. Un document ”pe surse” care circulă pe Twitter și care datează din 2008 arată un plan al Amazon de a face o ”armată împotriva celor care vor sindicate”.
Pe lângă asta, Amazon are probleme mai mari cu angajații care trebuiau să urineze în sticle și cu pauzele de masă pe care nu le dădea angajaților. Așa că data viitoare când te gândești la sindicate & co, sunt o idee bună. Chiar compania își cere scuze pentru un tweet prin care nega știrile care au apărut recent cum că șoferii săi folosesc sticle pentru a-și face nevoile, neavând timp să meargă la toaletă. Vineri, după votul care va decide dacă angajații Amazon vor forma un sindicat, compania și-a asumat eroarea din tweetul inițial și a promis că va lua măsuri pentru a rectifica situația. Vineri, după votul care va decide dacă angajații Amazon vor forma un sindicat, compania și-a asumat eroarea din tweetul inițial și a promis că va lua măsuri pentru a rectifica situația.
De ce e important?
Pentru că poveștile „de groază” legate de condițiile de muncă din Amazon sunt prezente în online de ani de zile. Însă până acum nicio măsură de impact nu a venit din partea companiei. Atenția din ce în ce mai crescută acordată lucrătorilor marilor companii, precum și posibilitatea creării unui sindicat s-ar părea că au „speriat” Amazon. Rămâne de urmărit dacă totul va rămâne la stadiul de „scuze” sau Amazon chiar va soluționa situația.
Aparent, Apple știa că vinde produse defecte. Cel mai probabil o să urmeze o serie de procese în masă.
Achiziția Giphy de către Facebook ridică probleme anticoncurențiale. Achiziția Facebook de 400 de milioane de dolari a Giphy se confruntă acum cu o analiză aprofundată de către CMA după ce autoritatea de reglementare a constatat că achiziția ridică îngrijorări referitoare la concurență în zona de publicitate digitală.
În Brussels a avut loc un festival ”fake” ca o glumă de 1 aprilie, unde au participat peste 2000 de persoane. După ce forțele de ordine au intervenit și a dispersat mulțimea, au început valurile de nemulțumiri și proteste.
Uber trebuie să plătească 1.1 milioane de dolari unui pasager nevăzător pentru că i-a refuzat cursa de 14 ori.
Centrul pentru Boli și prevenție din SUA spune că persoanele vaccinate pot călători în siguranță și că nu mai transmit virusul mai departe.
La Google vei putea discuta cu colegii tăi salariul și condițiile de angajare. Google le spune angajaților că li se permite să discute condițiile de plată și de muncă ca parte a unui acord de soluționare cu Alphabet Workers Union (AWU).
De ce te interesează asta?
Simplu. Datele privind salariul și alte condiții de muncă nu sunt confidențiale decât dacă le faci așa prin contractul de muncă. Altfel, colegii tăi vor putea discuta cu ceilalți toate aceste aspecte, inclusiv cele legate de bonusare și toate cele.
Când pui pe hârtie un contract de muncă este foarte important să știi de la început ce informații dorești să le faci confidențiale și pe care nu. *De aceea un model de 5 pagini de CIM este fix egal cu zero (*și da, avem noi unul foarte bun aici).
Dacă ai stabilit că aceste date sunt confidențiale, asta înseamnă că angajații tăi nu pot discuta între ei aceste aspecte și mai mult, dacă se află că au făcut asta, pot fi sancționați disciplinar într-o formă sau alta.
🕵️ interesante
Știi că există aplicații de mesagerie instant care au funcția de dispariție a mesajelor după o anumită perioadă de timp, precum Whatsapp și Facebook Messenger. Ei bine, oamenii din minister ar putea fi obligați să nu mai folosească asemenea aplicații deoarece ... comunicarea trebuie să rămână.
Poliția din Franța investighează furturi de jucării Lego.
Un mafiot italian a fost arestat în Republica Dominicană după ce a apărut într-un videoclip de gătit pe YouTube. Marc Feren Claude Biart, în vârstă de 53 de ani, care a fugit de când autoritățile italiene au emis un ordin de arestare pentru acuzațiile de trafic de cocaină în 2014, a avut grijă să nu-și arate fața în videoclip, dar tatuajele sale distincte au permis anchetatorilor să-l identifice.
Nike a dat în judecată o companie care a vândut 666 de perechi de Air Max 97 modificate care au fost dezvoltate ca parte a unei colaborări cu rapperul Lil Nas X.
Vacile dintr-o fermă din Rusia au primit headset de VR pentru a le stimula producția de lapte.
Google accelerează redeschiderea parțială a birourilor sale și pune limite stricte viitoarei WFH.
Pe scurt, din 1 aprilie Google va rechema angajații la lucru, iar cine va dori să lucreze de acasă mai mult de 14 zile pe an va trebui să aplice în mod formal, dar compania îi poate chema oricând la muncă .
Microsoft a câștigat un contract major al armatei SUA pentru căști de realitate augmentată (AR), în valoare de până la ~ 22 miliarde USD pe parcursul a 10 ani.
La ce vor fi folosite?
Căștile vor fi folosite pentru simularea unor anumite situații ale militarilor și astfel să îi pregătească mai bine pentru situațiile de zi cu zi, într-un mediu mult mai sigur.
Netflix a preluat două continuări ale filmului „Knives Out” de la regizorul Rian Johnson și vedeta Daniel Craig. Netflix a plătit 450 milioane de dolari pentru drepturile la cele două noi filme.
Incubatorul Google Area 120 lansează Stack, o aplicație Android care digitalizează documente personale, ID-uri, chitanțe și multe altele. Apoi poate denumi automat fișierele, poate extrage informații cheie (cum ar fi data scadentă a facturii) și le poate organiza, cu ajutorul tehnologiei Google DocAI. Aplicația poate sincroniza documentele scanate cu Google Drive pentru acces ușor.
🛒 e-commerce
PayPal va permite tranzacțiile folosind bitcoin, eter, bitcoin cash și litecoin din portofelul său începând cu finalul lui martie 2021. Compania și-a anunțat planul de a permite tranzacțiile folosind criptomonede în octombrie anul trecut.
Nu doar PayPal a început să accepte bitcoin „and co.”, ci chiar Coca-Cola, Burger King și KFC, Pizza Hut și Taco Bell au anunțat că vor începe să accepte monedele crypto ca mijloc de plată (sau chiar au făcut-o deja!).
De ce e important?
Pentru că în acest ritm monedele crypto vor deveni „bani privați” veridici, care ar putea crea o concurență reală pentru monedele „autentice”. Ceea ce este problematic, pentru că fără mecanismele de control ale statului, volatilitatea lor ar putea crea inconveniente serioase pentru utilizarea de zi cu zi. De exemplu, bitcoinul este atât de volatil încât s-ar putea ca în momentul în care te urci în Uber cursa să coste echivalentul a 10 RON, dar când te dai jos să plătești de fapt 25 de RON sau chiar mai mult.
De aceea, fără o reglementare clară, faptul că monedele crypto sunt folosite tot mai mult pentru servicii și produse „mainstream” ar trebui să ne dea de gândit.
McDonald's și-a lansat site de merch.
Snapchat intră pe piața AR și construiește drone. Ochelarii de ultimă generație ai Snap, Spectacles, vor putea acoperi lentilele Snapchat pe mediul înconjurător fără a utiliza camera unui smartphone. Ochelarii sunt orientați spre dezvoltatori și creatori, iar Snap speră să le creeze noi experiențe în stil lentilă. Snap va anunța AR Spectacles în luna mai la conferința sa pentru dezvoltatori. Compania și-a reînviat planurile de a construi o dronă selfie, investind 20 de milioane de dolari în Zero Zero Robotics.
Amazon domină piața de e-commerce din SUA. Amazon va genera vânzări de 367,2 miliarde de dolari anul acesta, de aproape șase ori mai mult decât divizia de comerț electronic Walmart, potrivit eMarketer. Amazon își va crește cota de piață a comerțului electronic din SUA la 40,4% din totalul vânzărilor, ceea ce înseamnă că o dăm deja în monopol. Dacă vrei să te uiți la un model de e-commerce, la Amazon trebuie să te uiți.
Nike creează o aplicație de socializare, denumită „Nothing But Gold”, destinată consumatoarelor femei tinere. Se preconizează că această companie va genera 50% din veniturile sale în 2022 din vânzările digitale.
Când fac pasul să treci de la ”angajat cu contract de muncă” la ”angajat cu contract de colaborare” pentru aceeași companie, lucrurile se schimbă un pic și trebuie să fii foarte atent cum negociezi contractul pentru a fi totul în regulă. Vorbim de concedii, zile libere, beneficii și toate cele. De aceea e bine să vorbești cu un avocat pe tema asta. Dar până atunci poți asculta podcastul de mai jos, o să-l găsești foarte util.
🤳 social media
Spotify achiziționează Betty Labs, creatorul aplicației „Locker Room”, care permite conversații live despre sport. Odată cu achiziția, Spotify intră în spațiul audio live urmărind Clubhouse și Twitter Spaces.
TikTok rămâne cea mai descărcată aplicație de social media în Q1, așadar e momentul să o incluzi în strategia ta de comunicare și marketing. Și tocmai a lansat Playlists care-ți permite să grupezi videourile.
Într-unul dintre newsletter-urile anterioare vă spuneam cum companiile chinezești încearcă să „păcălească” noua politică de securitatea a Apple. Acum se pare că și Snap, compania-mamă a Snapchat, ar fi dezvoltat astfel de strategii. După cum v-am zis, Apple va introduce curând noi reguli care interzic aplicațiilor să colecteze orice fel de date de la utilizatorii de iPhone fără acceptul lor explicit. Cu alte cuvinte, industria de advertising va suferi o lovitură grea pentru că majoritatea acestora va opta probabil să nu fie urmărită.
Astfel, până și Snap a încercat să găsească o metodă de „păcălire” a noi politicii prin ceea ce se numește „potrivire probabilistică” - o metodă ce presupune adunarea datelor IP în masă a utilizatorilor și corelare lor cu datele pe care compania le are deja legate de proprii utilizatori.
De ce e problematic?
Pentru că politica Apple interzice colectarea oricărei date fără un acord explicit - asta înseamnă și adresele IP, chiar dacă sunt agregate (adică puse la comun cu altele).
Având în vedere impactul pe care noua politică îl va avea asupra industriei, succesul ei va ține de cât de mult va putea Apple să identifice și să oprească astfel de scheme ingenioase de evitare a regulilor.
După ce Instagram a testat ads în IGTV în SUA, acum le dă drumul în UK și Australia. Time to go up the game și chiar să creezi IGTV. Nu uita că poți să ai și stream de vânzare în live-uri.
Youtube testează, ca Instagram, să nu mai afișeze dislike-urile.
Youtube va permite de acum partajare pe Twitter a „fracțiuni” din videoclipuri direct printr-un embed. Ce înseamnă asta? Că dacă până acum voiai să postezi o frază cheie de 2-3 secunde dintr-un clip de pe YouTube pe Twitter, trebuia să folosești o modalitate „neoficială”. De principiu, să descarci întregul clip și să editezi doar partea de care ești interesat. De acum însă, doar cu un paste al link-ului de pe YouTube și câteva setări vei putea posta fix partea care te interesează.
De ce e important?
Pentru că o astfel de funcționalitate consolidează rolul YouTube ca „rege” al conținutului video pe internet. Integrarea cu alte platforme de social media face decizia de a posta pe YouTube și doar pe YouTube clipurile tale una cu atât mai ușor de luat.
În această săptămână, Facebook a introdus noi instrumente care permit utilizatorilor să treacă mai ușor la vizualizarea „Cele mai recente” sau „Favorite” a fluxului lor de știri (feed), precum și instrumente pentru a limita comentariile la postări și alte modificări.
Ce înseamnă asta pentru tine?
Ca vei putea decide cine anume să îți comenteze, vei putea modera comentariile și alte cele. Acum, utilizatorii vor avea opțiunea de a-și partaja postările, dar de a controla cine poate participa la conversații. Persoanele publice, de exemplu, pot alege să adopte funcția pentru a-și restrânge audiența doar la acele mărci și profiluri pe care le-au etichetat.
Asta înseamnă că răspunderea pentru comentarii se mută pe umerii tăi și că, la fel ca pe TikTok, trebuie să ai grijă ce comentarii au loc pe pagina sau pe profilul tău. Facebook face o chestie foarte inteligentă aici, când transferă practic răspunderea de la ei către tine.
Tot Facebook face presiuni pe autorități ca acestea să ofere îndrumări și orientări despre cum ar trebui să fie combătut fenomenul fake news și cum să gestioneze profilele care ... au optici ce sunt neapărat într-o anumită linie. Ca la Trump, când vorbeam de suspendare, Facebook vrea practic să mute răspunderea de la ei din ogradă către autoritățile de reglementare.
Iar apropo de Trump, Facebook îi suspendă iarași contul, de data aceasta cel care aparține fiicei sale vitrege, pe care Trump l-a împrumutat aparent.
Și Discord face un ClubHouse. Aștept cu interes ca Google să facă un ClubHouse. Sau Apple.
WhatsApp Pay, funcția de plăți P2P a aplicației de mesagerie, este acum autorizată în Brazilia. Funcția a fost anunțată pentru prima dată în Brazilia anul trecut, dar a trebuit să fie amânată după ce banca centrală a țării a spus că ar putea deteriora sistemele de plăți existente. Acesta a mai spus că WhatsApp nu a reușit să obțină licențe adecvate. Marți, banca a declarat că serviciul ar putea continua - acum că a lansat propriul sistem de plăți numit Pix, care a fost adoptat pe scară largă.
De ce e important?
Toate platformele se luptă în 2021 pentru supremația social commerce. Iar metodele de plată sunt un asset foarte important. Pentru că vorbim de Whatsapp Shops și Whatsaspp catalog, e normal să avem și integrare cu plată. Pe lângă metodele clasice deja existente, cel mai probabil vom asista la o reglementare a transferurilor online de pe un telefon pe altul, care să fie cont de comerciant, iar această practică să fie considerată legală.
Instagram lansează Remix, un Duet de pe TikTok, dar pentru Reels. Aparent oricum toate aplicațiile se copiază una pe cealaltă.
📱 internet & tehnologie
Google Maps va include în curând indicații de realitate augmentată (AR) pentru unele spații interioare. Funcția este deja disponibilă pentru unele centre comerciale din marile orașe americane și va fi lansată pentru unele aeroporturi și mall-uri din Tokyo și Zurich mai târziu în acest an. Funcția AR, anterior doar pentru exterior, suprapune săgețile digitale pe imaginile din lumea reală de pe smartphone-uri, ajutând oamenii să navigheze prin împrejurimi.
Google testează Memory, un upgrade pentru Asistent pentru a „salva și găsi totul”. Memory este o funcție nouă pentru Asistentul Google care folosește un dulap digital pentru a stoca lucruri precum liste de sarcini, note, liste de citire, imagini și multe altele. Este conceput astfel încât utilizatorii să poată salva aproape orice și apoi să caute, să sorteze și să revizuiască tot ceea ce a fost salvat. Memory va afișa, de asemenea, informații contextuale despre date, dacă acestea sunt disponibile. Funcția este încă în curs de testare, iar Google nu a anunțat planuri pentru momentul în care va fi lansată.
Un ambasador dezvoltator al Google Cloud developer a creat un model de învățare automată care generează rețete originale. Sara Robinson a folosit modelul pentru a dezvolta Maltesers AI Cakes, un desert care folosește bomboanele de ciocolată cu malț omonim.
Waymo, start-up-ul „înrudit” cu Google care produce mașini autonome, va avea doi noi CEO. Actualul CEO își anunță retragerea, fiind urmat la „cârmă” de actualii Chief Operations Officer și Chief Technology Officer. Waymo este considerat ca fiind start-up-ul cu cea mai avansată tehnologie pentru mașinile autonome, producând pentru companii precum Volvo, Fiat Chrysler sau chiar Daimler (compania-mamă a Mercedes).
Visa și Crypto.com au lansat un program pilot care permite plățile cu criptomonede. Visa va permite tranzacțiile pe platforma criptografică cu monedă stablecoin USD (USDC), care este legată de moneda sa de referință, dolarul SUA.
Xiaomi, compania aceea care face orice de la trotinete electrice la telefoane, a anunțat că intră și pe piața mașinilor electrice.
De ce e interesant?
Pentru că numărul tot mai mare de companii de tehnologie care au intrat în această industrie, de la Apple, până la Nvidia, iar acum Xiaomi, ne demonstrează că mașinile au devenit mult mai mult decât produse mecanice. Ele se transformă în adevărate produse de tehnologie, iar partea de software și de smart features iau locul cailor putere, design-ului și confortului ca puncte de diferențiere. Ceea ce încurajează tot mai multe companii de tehnologie, care nu au niciun background pe parte mecanică, să intre în industrie.
FatFace, un retailer de modă din Marea Britanie, a fost de acord să plătească 2 milioane de dolari atacatorilor de ransomware Conti pentru a împiedica publicarea datelor clienților. FatFace a reușit să negocieze răscumpărarea de la 8 milioane de dolari, potrivit unui raport al discuției obținut de LeMagIT. Am scris despre asta în newsletterul trecut.
Google avansează cu „teste de origine” pentru tehnologia sa Federated Learning of Cohorts (FLoC) (FLoC) bazată pe AI, care este concepută pentru a înlocui cookie-urile de urmărire ale terților. Testele de origine permit dezvoltatorilor web să încerce noi funcții și să ofere feedback cu privire la gradul de utilizare, caracter practic și eficacitate. Rămâne de văzut dacă această nouă tehnologie care elimină cookie-urile este concurențială sau nu, pentru că gurile rele zic că vor forța developerii să petreacă mai mult timp în ecosistemul Google.
Hackerii chinezi fură videoclipuri de la camerele de securitate din proprietățile private din toată țara și le vând online ca ”home package videos”. Unii oameni instalează camere de luat vederi în case, hoteluri, săli de baie și saloane de înfrumusețare pentru a vinde ulterior filmările. Videoclipurile sunt evaluate pe baza conținutului și sunt vândute prin intermediul rețelelor sociale. Sunt disponibile și opțiuni de vizionare în timp real. Cei care sunt prinși furând date sau răspândind pornografie în China se confruntă cu închisoarea.
Instalarea camerelor video într-un spațiu privat nu este o chestie atât de simplă, mai ales în România unde vorbim de GDPR. Dacă vorbim de camere video CCTV, ți-am pregătit un kit complet de la care să pornești, chiar și pentru afacerea ta.
Îți recomandăm să citești și următoarele articole:
Audioburst este o platformă care-ți va permite să integrezi podcasturi în aplicații mobile.
Microsoft Edge vine cu feature-ul ăla pe care îl așteptam cu toții: nu mai dă drumul în fundal la reclame și videouri care rulează singure. Beat this, Chrome.
🛠️ utile
Ghost este o platformă alternativă la Substack și toate celelalte prin care poți să faci o comunitate.
Ghidul Autostopistului pentru Anonimatul Online este o introducere la diverse tehnici de urmărire online, tehnici de verificare a identității online și crearea și menținerea identităților online anonime. Nu este sponsorizat sau aprobat de nicio entitate comercială sau guvernamentală. Sunt disponibile linkuri către versiunile online și PDF ale ghidului.
Facebook are un tool unde poți să raportezi dacă cineva îți încalcă sau nu IP-ul.
💕 recomandarea avocatoo
Ai aici o listă cu absolut toate cursurile (cu certificate gratis incluse) pe care le poți face acum.
Un articol foarte interesant despre aplicațiile de sănătate mentală și care e de fapt impactul lor în viața reală.
Dacă și tu ești tot pe #sarakie la vârsta asta, află cum un băiat a făcut milioane din Bitcoin și NFT la doar 30 de ani.
Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.
Până atunci, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
Cu drag,
Ana și Bogdan
PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.