Newsletter pe Legale #155
Avem cocaină în banane, X vine cu vouchere pentru SMB, TikTok integrează reclame în bara de search, Sony scoate un dispozitiv portabil de jocuri, ce facem cu AI în domeniul sănătății
Hello hello!
Știu că tocmai ne-a lovit un val de căldură, dar hai să nu disperăm, pentru că vara e pe final.
Ceea ce mă întristează oarecum, dar hey, măcar mai scăpăm de temperaturile foarte ridicate.
📅 Salvează data de 6 septembrie în calendar pentru că la ora 20 ne vedem și povestim despre ”7 secrete prin care devii o autoritate în domeniul tău și atragi clienții pe care-i dorești”. Webinarul este gratuit, locurile sunt limitate, așa că te invit să te înscrii 👉 aici.
🏠 Alături de Storia.ro am dat drumul la ”Rental Season is ON” și poți urmări toată seria video 👉 aici.
⚖️ juridic
Tesla susține că o încălcare recentă a datelor care a afectat peste 75.000 de clienți a fost cauzată de o abatere comisă de doi angajați din Austin, Texas.
Donald Trump - primul președinte american cu mug shot. Fotografia de identificare a fost făcută publică.
🏥Comisia Municipală de Sănătate din Beijing elaborează noi reguli care reglementează inteligența artificială în domeniul sănătății. Este inclusă interzicerea utilizării tehnologiei pentru a genera automat rețete.
🌾O nouă investigație Bellingcat a folosit imagini din satelit și date de transport maritim și a concluzionat că Rusia exportă cereale care au fost furate din estul Ucrainei. Cercetarea grupului de jurnalism de investigație din Țările de Jos a constatat că o mare parte din cerealele furate sunt vândute în Siria, Turcia și Iran.
Aproape 60% dintre alegătorii din Ecuador au votat pentru interzicerea exploatărilor miniere și a forajelor de petrol în Parcul Național Yasuni, care face parte din pădurea tropicală amazoniană.
Un raport al Human Rights Watch (HRW) îi acuză pe polițiștii de frontieră saudiți că au ucis sute de migranți care au încercat să treacă granița Arabia Saudită-Yemen în ultimii ani. Mulți dintre migranți erau etiopieni care au fugit de războiul civil din țara lor și au traversat Yemenul în drum spre Arabia Saudită.
💥O femeie a dat în judecată Tesla pentru explozia unui Model 3 care a dus la moartea soțului ei. Femeia susține că soțul a supraviețuit accidentului, dar a fost prins și blocat în mașina care ardea.
Politica platformei Etsy privind imaginile cu minori va intra în vigoare luna viitoare.
Departamentul de Justiție al SUA a intentat un proces împotriva SpaceX, acuzând compania de practici discriminatorii de angajare față de refugiați și solicitanți de azil.
✅Digital Services Act (DSA) a intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute.
Guvernul Regatului Unit este hotărât să includă China în viitorul său Summit AI, în ciuda rezistenței din partea SUA, Japoniei și UE.
🚚Spania a descoperit un record de 10,5 tone de cocaină ascunse într-un transport de banane.
🕵️ interesante
Știm că ai văzut multe informații cu tragedia din Crevedia. În cazul în care te-ai simțit copleșit, dar vrei totuși să citești o desfășurare a evenimentelor, ai aici una de la Hotnews.
🌗India și-a pus steagul pe lună. Chandrayaan-3 a aterizat cu succes.
24 august este ziua în care cei mai mulți americani își iau zi de concediu medical. Dar nimeni nu înțelege de ce.
🆕Gen Z preferă să se informeze de la creatori de conținut, influenceri și celebrități. Însă, acest lucru îngreunează verificarea veridicității informațiilor.
Popularitatea mall-urilor este în creștere în SUA. Față de 2019, traficul pietonal a crescut în 2022 cu cel puțin 10%.
Charles Martinet, actorul a cărui voce se află în spatele lui Mario din anii ‘90, se retrage din rol.
Te-ai uitat la Suits vara asta? Se pare că este printre cele mai populare seriale de pe Netflix. UIte aici și o mică analiză a costumelor din Suits.
⚡Angajații din Singapore sunt cei mai rapizi în adoptarea abilităților din sfera AI.
Ai văzut această postare pe Facebook făcută de fostul Social Media Manager al NBA? Dacă ai și tu foști angajați care încă au acces la paginile de social media al afacerii tale, ar fi momentul să dai un reset password.
Cum îți poți da seama dacă vorbești cu un AI în locul unei persoane de vânzări?
Cauți finanțare pentru startup-ul tău? How to Web a anunțat premiul pentru startup-ul câștigător în cadrul competiției Spotlight: €780.000.
💰Un sondaj arată că americanii cer un salariu minim de aproape 80.000 de dolari ca să-și schimbe locul de muncă.
📣72% dintre directorii de resurse umane de la firmele Fortune 500 cred că AI va înlocui o serie importantă de roluri din compania în care lucrează, în următorii trei ani.
Din iunie, spitalizările din SUA pentru Covid au crescut cu două treimi (atingând 10.000), deoarece o nouă variantă, Eris, a devenit dominantă.
Începe un studiu care va folosi AI pentru a evalua modul în care ofițerii de poliție din Los Angeles comunică în timpul opririlor în trafic. Scopul este de a determina dacă limbajul folosit de poliție poate escalada în mod inutil.
🧱Lego va începe să vândă piese codificate în braille. Producătorul de jucării a testat piesele în școlile care învață copiii cu deficiențe de vedere în ultimii trei ani.
Top 40 cu cele mai ascultate podcasturi.
CEO-ul Zoom spune că angajații trebuie să fie la birou, deoarece este greu să construiești încredere prin Zoom.
TMobile vrea să concedieze 5000 de angajați.
Trump s-a întors pe Twitter, adică pe X.
⛱️Tesla avansează cu planurile sale pentru o stație Supercharger cu un restaurant și un cinematograf în Los Angeles.
Sumele cheltuite pentru tot ceea ce înseamnă sănătate mintală au crescut în pandemie de zece ori.
Sistemele AI chatbot de la companii precum Pactum AI și Ironclad au potențialul să transforme negocierile salariale.
🍺Heineken a vândut cele șapte fabrici de bere rusești către Arnest Group pentru ~1 dolar.
Proiect-pilot la Universitatea de Stat Ferris - studenții pot aduce animale de companie în cămin.
😞Aproximativ 4 milioane de copii din Pakistan au nevoie de ajutor umanitar, arată UNICEF.
☕️ Din toamnă putem servi o cafea realizată cu ajutorul AI.
🛒 e-commerce
Platforma de comerț electronic Twiga a anunțat că va concedia 33% din forța de muncă.
Aldi intenționează să achiziționeze 400 de locații de la Winn-Dixie și Harveys Supermarket. Firma germană își propune să crească pe e-commerce prin extinderea afacerii.
Gucci se găsește de acum și pe platforma chineză de comerț electronic JD.com.
🫣Angajații Amazon preferă să-și dea demisia decât să se întoarcă fizic la birou.
O eroare eBay a suprataxat unii clienți din Australia.
🔥TikTok intenționează să blocheze link-urile către platforme externe de e-commerce, inclusiv Amazon, în încercarea de a direcționa utilizatorii exclusiv către TikTok Shop.
Instacart a lansat funcții de recunoaștere facială și de identificare a amprentelor digitale ca să simplifice procesele de conectare pentru șoferi.
Shein a ajuns la un acord cu Forever 21. Ambii retaileri își vor distribui reciproc produsele online și în magazin.
Target a investit în centre regionale de distribuție.
🤳 social media
X (Twitter) oferă credite în valoare de $250 pentru SMBs (Small-Medium Businesses) în speranța că afacerile vor reîncepe să facă reclame pe X.
Snapchat introduce măsuri noi pentru a se mula pe reglementările impuse de Uniunea Europeană prin DSA (Digital Service Act).
🎵În curând, vei putea fredona o melodie în aplicație, iar YouTube va găsi potriviri de melodii relevante pentru tine.
Acum poți să menționezi că postarea este sponsorizată de un brand pe LinkedIn. Uite cum arată.
Și Meta face schimbări pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu reglementările impuse de Uniunea Europeană prin DSA (Digital Service Act).
Threads va avea un web app (dar în continuare nu este disponibil în UE).
❎Cum vor arăta echipele de social media în 2028.
X [Twitter] schimbă modul în care arată un link preview în aplicație.
YouTube a lansat „Music AI Incubator” cu Universal Music Group (UMG) și artiști precum Anitta și Don Was pentru a modela direcția AI a platformei.
Snapchat lucrează la un nou tool AI pentru utilizatori, numit „Dreams”.
🥁X plănuiește să schimbe modul în care apar link-urile de știri pe platformă.
Netflix oferă o nouă serie de povești interactive, prin noul sezon Love is blind.
TikTok a anunțat că va integra reclame în rezultatele din bara de search. Reclamele vor fi etichetate ca „sponsorizate” și vor apărea lângă postările organice.
TikTok a făcut o listă cu melodiile verii.
YouTube micșorează butonul de Skip Ads.
YouTube lucrează la o metodă prin care să îi plătească pe cei care generează muzică cu ajutorul AI.
📱 internet & tehnologie
💬AI Ethics: cum pot oamenii de marketing incorpora AI-ul în mod responsabil.
Meta a lansat SeamlessM4T, “the first all-in-one, multilingual multimodal translation model”
Creatorul PlayListAI, Brett Bauman, a lansat Songburst, o aplicație AI care generează clipuri muzicale pe baza solicitărilor în text.
🎨De ce să nu-ți concediezi persoana care face ilustrațiile.
Administrația Biden a anunțat o nouă finanțare federală de 667 de milioane de dolari pentru extinderea accesului la internet de mare viteză în zonele rurale.
Microsoft aduce Python în Excel și permite utilizatorilor să analizeze datele cu diagrame Python direct în editorul de foi de calcul.
Istoria vizuală a iMac.
Sony a anunțat un viitor dispozitiv portabil de jocuri care transmite jocuri PlayStation 5 prin Wi-Fi.
Se pare că noile cabluri de încărcare USB-C pentru gama iPhone 15 ar putea fi împletite și cu 50% mai lungi decât cablul Lightning actual. Vor fi disponibile în culorile roz, albastru, violet, galben și negru, la fel ca iPhone-ul.
🚨Implanturile cerebrale combinate cu tehnologia AI au ajutat două femei – una paralizată și cealaltă cu scleroză laterală amiotrofică – să comunice din nou. Descoperirile, evidențiate în două studii publicate în revista Nature, arată progrese majore în interfețele creier-calculator.
Google a anunțat îmbunătățiri de securitate pentru Google Workspace, inclusiv funcții bazate pe inteligență artificială, care vor fi lansate la sfârșitul lui 2023.
WordPress oferă acum un plan de 100 de ani pentru domenii.
Vor fi programatorii înlocuiți de AI?
Un dispozitiv conectat la creier transformă gândurile persoanelor cu paralizie facială în cuvinte rostite. Chiar și vocea poate fi replicată, în cazul în care există înregistrări cu vocea persoanei anterioare pierderii vocii.
🛠️ utile
Cum să faci un Audit PPC în 10 pași.
18 dintre cei mai buni AI Chatbots pentru 2023.
Un mic ghid pentru managementul recenziilor de pe Google.
Nu ai un buget mare pentru SEO? Uite cum îți poți face optimizările și cu un buget redus.
17 recomandări pentru a scrie o descriere eficientă pe YouTube.
25 de template-uri cu e-mailuri de vânzări.
💕 recomandarea avocatoo
Cei de la GoIT au un maraton foarte mișto de 7 zile care începe pe 31 august. Dacă vrei să faci o conversie profesională și te bate gândul să începi o carieră în IT, ăsta e momentul în care să o faci. Timp de 7 zile, complet gratuit, testezi apele și vezi dacă-ți place. Te poți înscrie aici.
Joi, pe 31 august, Claudiu Vrânceanu are un MasterClass live, fizic, despre LinkedIN în care te învață să vorbești pe limba audienței tale. Te poți înscrie aici.
Vrei să lucrăm împreună? 🤝
Când ești gata, uite 5 moduri în care te putem ajuta:
Cumpără cartea ”Digitale pe Legale” - ai tot ce trebuie să știi dacă vrei să pornești orice fel de afacere în domeniul digital sau în calitate de content creator.
Vino la cursul nostru: Freelancer pe Legale: te învăț să devii un freelancer fără bătăi de cap.
Programează o sesiune 1 la 1 cu mine.
Promovează-te către 15K+ abonați la Newsletter pe Legale (iunie spre final)
Dacă ai chestii care ți s-au părut interesante și pe care vrei să le împărtășești cu noi, scrie-ni-le în comentarii (ca să le vadă și ceilalți).
Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.
Până atunci, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
Cu drag,
Ana, Loredana, Ruxandra și Alexandra
PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.