Newsletter pe Legale #148
Threads devine viral, România e no 1 la videochat, UE ajunge la un compromis să dea datele către SUA, nu mai ai voie să cumperi sau să vinzi recenzii, ANAF vine în controale.
Ola, ola!
Am revenit din vacanță de pe meleaguri străine unde am fost complet off timp de 14 zile. Îți recomand să faci acest lucru din când în când - face magie pentru tine 💫.
Se anunță vremuri extrem de calde 🌡️ în următoarea perioadă, așa că poți savura în liniște alături de un 🍸 rece această ediție din newsletter.
🤝 Ajută-ne cu acest Newsletter și devino un sponsor. Ca acest Newsletter să rămână gratuit, avem nevoie de ajutorul tău. Scrie-mi pe ana@avocatoo.ro și găsim un slot liber 📅
📰 Ultimele 4 luni au fost pentru mine luni de reflecție, pe care le-am concretizat în anaudriste.ro 😃 În fiecare duminică scriu un newsletter despre business, viață și experiențele prin care trec. Te poți abona aici.
🤑 Perioada următoare va fi a solopreneurilor: persoane care sunt ele business-uri și vor genera 1 milion de $ pe an. Te învăț cum să faci acest pas și să-ți depăsești obstacolele care te țin în loc. Înscrie-te 👉 aici.
⚖️ juridic
🤝Uniunea Europeană și Japonia au anunțat că încearcă să formeze un parteneriat privind inteligența artificială. Parteneriatul face parte din planul UE de a reduce dependența de tehnologia chineză.
Agențiile publice din SUA folosesc AI pentru a urmări produse care provin din țări care nu respectă drepturile omului.
Emiratele Arabe Unite au acordat prima licență de testare pentru self-driving startup-ului de transport WeRide. Compania va testa mai multe vehicule autonome pe străzile populate.
China a restricționat exportul de galiu și germaniu începând cu 1 august. Ambele metale sunt considerate de neprețuit pentru producerea de cipuri.
🚨Twitter a fost dată în judecată - un proces de 665.000 de dolari din partea unei companii australiene de management de proiect pentru presupuse facturi neplătite.
Modelul de afaceri de bază al Meta poate fi în pericol din cauza deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene conform căreia Facebook trebuie să obțină consimțământul utilizatorilor înainte de a trimite reclame personalizate. Pentru cele trei luni încheiate la 31 martie, Meta a câștigat 28 de miliarde de dolari în venituri din publicitate, din care 22% provin de pe continentul european.
FTC a propus noi reguli care interzic companiilor să scrie, să cumpere sau să vândă recenzii false sau să le șteargă pe cele negative.
📣Șapte companii mari – Alphabet, Amazon, Apple, ByteDance, Meta, Microsoft și Samsung – au transmis Uniunii Europene că îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate „gatekeepers”. Actul UE privind piețele digitale (DMA) prevede că firmele cu peste 45 de milioane de utilizatori activi lunar sau cu o capitalizare de piață de peste 75 de miliarde de euro sunt clasificate ca „gatekeepers”. Aceasta înseamnă că trebuie să se asigure că aplicațiile lor de mesagerie pot funcționa alături de aplicațiile concurenților, oferind utilizatorilor libertatea să aleagă ce aplicații să preinstaleze pe dispozitivele lor.
New York impune companiilor care folosesc programe de angajare/resurse umane bazate pe inteligență artificială să demonstreze că tehnologia lor este imparțială.
Protestele din Franța care au avut loc ca urmare a uciderii unei persoane de 17 ani de către poliție, explicate pe scurt.
Curtea Supremă din SUA va decide dacă soții / soțiile violente au voie sau nu să mai dețină arme.
Twitter amenință că va da în judecată Meta pentru aplicația Threads și afirmă că Meta a furat secrete comerciale.
Un emoji poate fi considerat un contract. Am scris despre asta un articol detaliat.
Europa a semnat un nou acord care permite ca datele personale ale oamenilor să fie transferate în SUA.
ANAF s-a pus pe controale.
🕵️ interesante
Smashbox Beauty și Too Faced Cosmetics au anunțat concedieri. Estée Lauder a achiziționat cele două mărci de frumusețe în 2010, respectiv 2016.
🗓️Potrivit unui nou raport, locurile de muncă din Australia în servicii administrative și de asistență s-ar putea înjumătăți din cauza inteligenței artificiale. Până la 191.000 de locuri de muncă în acest sector ar putea fi pierdute.
Mii de lucrători hotelieri din Los Angeles au intrat în grevă - cer salarii și beneficii mai bune pe fondul costurilor ridicate ale locuințelor din regiune.
Amazon plănuiește să-și lanseze dubele Rivian în Europa. Peste 300 de vehicule vor începe să opereze în Germania în următoarele săptămâni.
😶🌫️Google și-a actualizat politica de confidențialitate, spunând că serviciile sale de inteligență artificială, cum ar fi Bard și Cloud AI, pot fi instruite cu privire la informațiile disponibile online. Aceasta înseamnă că orice comentarii sau declarații online pot fi folosite pentru a antrena chatbot-uri AI și multe altele.
Agenții serviciilor secrete au găsit cocaină la Casa Albă. Casa Albă a fost evacuată pentru scurt timp pentru a identifica despre ce substanță este vorba, iar ordinul a fost ridicat după ce testele au arătat că este cocaină.
🥵Se pare că 3 iulie și 4 iulie au fost cele mai călduroase zile înregistrate vreodată.
După o perioadă de expansiune rapidă, traiectoria de creștere a ChatGPT a încetinit.
Numărul de cursuri legate de AI oferite de Universitatea Stanford s-a dublat în decurs de cinci ani.
Care sunt costurile emoționale când vrei să scalezi un start-up?
Ce se întâmplă cu creatorii de conținut?
Cum soluționezi conflictele cu fondatorii tăi?
Emoțiile au un impact asupra modului în care lucrezi.- cineva chiar a făcut o statistică despre asta.
De ce este extrem de important să bei de dimineață apă cu electroliți?
Implementează un protocol corect pentru somn.
China lansează un nou cel mai rapid tren de mare viteză care atinge 281 mile pe oră. Între timp, trenul București Istanbul face 15 ore jumate. Drum pe care îl faci în 8 ore cu mașina.
FDA a aprobat primul medicament pentru Alzheimer.
De ce Taylor Swift își reînregistrează cântecele vechi.
Valoarea de piață a lui Apple a înregistrat pentru prima oară 3 triliarde dolari. Da, este un număr.
Avem record după record la cele mai mari temperaturi înregistrate 🌡️
Rovio va deschide primul său restaurant Angry Birds.
The Eagles își anunță ultimul turneu de concerte după 52 de ani de activitate ca trupă.
🐊 Un primar din Mexic s-a căsătorit cu un crocodil.
🔉 De ce vocea noastră se schimbă pe măsură ce trece timpul.
Daniel Dineș își dă demisia de la UiPath.
România este locul 1 în lume la încasările din videochat. Află mai multe despre industrie din [podcastul](https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fyoutu.be%2FVDF927y9Q64%3Ffbclid%3DIwAR0oriuy4V54WfVFZCm_FZrdz0RK_QeWm77n0LxJAhQCVW_-mC5TKZ_6dv0&h=AT1aJY1tsYjAvduwqnvH2tLIvM3eKIFguh8VMABflbywSB9u_ZrS8hBLyX0ckmOO6vqw98vYXCJSm4k_TrndW5C6a5Wx04I9Yer-ZgMdakekH9jyAxTPFc3rJzvHpjlMe2SdOZQbpLumAKZMJXwjb74&__tn__=R]-R&c[0]=AT3vm9A6bhMoC4sgFp4AjgPjkd580prROCTGtpLItFbAub7CwnWWIavaDoq0lFefFaAGD_VoCgpERs_Uu94cMavgzs-xXhECSzzklPwR_qtONnBrjAkY-heXgdYfseK8YQhY_wZ_Fd4TD-5KtLx-IYeXCRjCnhBm9rKx4tdd3atzTRd8QkoGltWqpjtQxOiNBau-Bb10kJN7PExLzD6ay1YIMxs) de la Hacking Work cu Maria Boroghina.
🛒 e-commerce
Amazon și-a închis serviciile online Kindle în China. Firma se retrage din mai multe sectoare din China pe fondul concurenței locale acerbe.
Goldman Sachs ar putea pune capăt colaborării sale cu cardul de credit cu Apple.
Visa și SAP vor colabora pentru a accelera plățile B2B în Australia, India, Japonia, Malaiezia, Singapore, Thailanda și Vietnam.
TikTok intenționează să lanseze primul său magazin online în S.U.A. de luna viitoare.
Fenty Beauty a lansat o experiență virtuală de creare de produse pe Roblox.
Amazon începe un nou serviciu de livrare prin care afacerile locale pot deveni curieri. Am avut și noi un asemenea sistem implementat de către FAN Courier în trecut, prin care puteai cere livrarea la orice magazin / afacere locală care avea un punct de livrare. Acum, practic, toți putem lucra pentru Amazon. Aștept și la noi o asemenea măsură.
Yes! Shopify a dat drumul la Shopify Collabs prin care influencerii intră direct în legătură cu brandurile.
Dacă nu știai deja sau te gândești, în săptămânile următoare, să aplici pentru o viză de Statele Unite ale Americii, află că Departamentul de Stat SUA a modificat, începând cu data de 17 iunie 2023, toate taxele de viză. Spre exemplu, pentru viză turistică sau de afaceri de tipurile B1, B1/B2, B2 (ce constituie majoritatea dosarelor de viză primită de către Ambasada SUA), taxa s-a modificat de la $160 USD la $185 USD. Ca să fii la curent cu toate modificările și ca nu îți bați singur capul cu alcătuirea dosarului, poți apela la echipa VizeAmerica.com, care se ocupă de alcătuirea de dosare pentru viză SUA de peste 23 de ani.
*Vize America este sponsorul acestei ediții din Newsletter pe Legale. Dacă vrei să devii un sponsor, scrie-mi pe ana@avocatoo.ro și găsim un slot liber.
🤳 social media
TikTok finanțează un proces intentat de creatorii din Montana care contestă interzicerea aplicației de către stat.
Meta a lansat Threads, competitor pentru Twitter. Iar până acum are deja 100 milioane de utilizatori. În doar 5 zile.
Apropo de Threads, profilul tău de Threads poate fi șters doar dacă ștergi contul de Instagram. Mișto, Zuck, mișto.
Guvernul canadian nu va mai rula publicitate pe Facebook. Mișcarea este un răspuns la refuzul lui Meta de a compensa organizațiile de știri canadiene pentru conținutul lor, ceea ce contravine unei legi nou promulgate în țară.
Twitter limitează numărul de postări pe care le poate vedea un utilizator pe zi. Devine din ce în ce mai interesant. Nu mă prind dacă Elon Musk efectiv vrea să îngroape sau nu Twitter.
După succesul pe care l-a avut trendul BookTok pe TikTok, ghici ce va face TikTok? Va publica cărți.
Cum editezi mesajele pe care le trimiți pe WhatsApp?
YouTube lansează la nivel global chestionare generate de inteligența artificială în aplicația sa mobilă și vizează un mic procent de utilizatori care urmăresc videoclipuri educaționale.
📱 internet & tehnologie
Apple a cerut furnizorului său, Luxshare, să reducă producția de dispozitive Vision Pro cu peste 50%. Se așteaptă ca compania să producă aproximativ 400.000 de dispozitive Vision Pro, în scădere față de planul său de a produce 1 milion de dispozitive.
Microsoft a negat afirmațiile conform cărora Anonymous Sudan ar fi furat datele a peste 30 de milioane de clienți.
În timpul unei conferințe recente, Microsoft a anunțat că a vândut peste 21 de milioane de console Xbox Series, dintre care aproape jumătate au fost cumpărate de clienți începători.
Cum arată Pixel 8 Pro de la Google.
Avem mașini zburătoare. Hello, Jetsons!
AI nu face minuni, ci doar te ajută.
Samsung va lansa noile telefoane Flip pe 26 iulie, în Seul, Coreea.
ChatGPT nu mai are creșterea fulminantă de la început. În iunie, traficul pe site a scăzut cu aproape 10% și este prima scădere de la lansarea din noiembrie.
Hackerii au furat 20 milioane $ pentru că au descoperit o hibă în sistemul de plăți.
Google Calendar face o modificare mică care te va ajuta la productivitate.
Evernote se relochează în Europa după ce a dat afară o mare parte din angajații din SUA.
🛠️ utile
Cum să-ți dai seama ce vrei să faci cu viața ta.
Scrisul este o formă de a gândi.
Dacă vrei să dai drumul la pagini super mega rapid, poți folosi LeadPages. Sau Brizy.io, ca să susții antreprenorii români.
Un calculator care-ți spune câtă sare ar trebui să pui pe carne.
11 semne care-ți arată un mediu de lucru toxic.
💕 recomandarea avocatoo
Google a dat drumul la înscrierile pentru accelerator AI First.
Colega mea de breaslă, Elena, și-a lansat o afacere cu bjiuterii minunate. ❤️
Vrei să lucrăm împreună? 🤝
Când ești gata, uite 5 moduri în care te putem ajuta:
Cumpără cartea ”Digitale pe Legale” - ai tot ce trebuie să știi dacă vrei să pornești orice fel de afacere în domeniul digital sau în calitate de content creator.
Vino la cursul nostru: Freelancer pe Legale: te învăț să devii un freelancer fără bătăi de cap.
Programează o sesiune 1 la 1 cu mine.
Promovează-te către 15K+ abonați la Newsletter pe Legale (august spre final)
Dacă ai chestii care ți s-au părut interesante și pe care vrei să le împărtășești cu noi, scrie-ni-le în comentarii (ca să le vadă și ceilalți).
Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.
Până atunci, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
Cu drag,
Ana și Loredana
PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.